Nu vă așteptați la un update de PageRank în 2013

Anul acesta (2013) pare să nu fie unul norocos pentru cei care așteaptă nerăbdători următoarea actualizare de PageRank de la Google. După cum bine știți, ultimul update de PageRank a avut loc în februarie; era așteptat încă unul prin iunie, conform tiparului de patru pe an, tipar respectat în linii mari de Google. Dar iată că suntem la sfârșitul lui octombrie și PageRank-ul a rămas neschimbat, cu excepția unor site-uri care au fost penalizate de noii algoritmi Google Panda și Penguin.

Este în regulă, Google a mai sărit peste anumite update-uri de-a lungul timpului, îl așteptăm pe cel din toamnă, vor spune unii. Regret să vă aduc vești proaste dar se pare că șansele ca PageRank-ul să se updateze înainte de 2014 sunt minime. Pe ce mă bazez? Pe o discuție de la începutul lunii, de pe Twitter, în care cineva îl întreabă pe Matt Cutts (șeful departamentului anti-spam de la Google și cel pe care-l vedeți de obicei dând sfaturi webmasterilor în videoclipuri) dacă va avea loc un update de PageRank înainte de 2014. Răspunsul lui Matt Cutts: „I would be surprised if that happened.” („Aș fi surprins dacă acest lucru s-ar petrece”).

Google își rezervă dreptul de a actualiza public PageRank-ul când dorește, fără să dea socoteală sau informații pe această temă nimănui. Desigur, funcționarea celui mai bun motor de căutare nu este influențată de actualizările mai dese sau mai rare de PageRank, deoarece intern PageRank-ul se actualizează foarte des și este mult mai granular (cu zecimale). Doar că Google nu îl face public decât din timp în timp. Există mai multe posibile explicații pentru faptul că anul acesta nu a avut loc decât un singur update. Google a avertizat în repetate rânduri că lumea îi acordă o importanță prea mare și că el nu este decât unul din cele peste 200 de semnale luate în considerare pentru un site. De asemenea, se cunoaște faptul că PageRank-ul este folosit pentru a vinde linkuri, lucru nici el pe placul celor de la Google.

Totuși, nu cred că se va renunța la PageRank. Motivul este că acest lucru ar crea un gol, pe care alții, și mă gândesc aici în special la alte motoare de căutare, cum ar fi Bing, s-ar grăbi să îl acopere, având de câștigat. Însă e posibil ca pe viitor aceste actualizări să fie mai rare. În aceste condiții, cei care țin cont de PageRank, de exemplu în activitatea de contractare de advertoriale pe bloguri, folosesc niște valori datând din luna februarie, poate deja expirate...

WordPress 3.7

Dacă aveți blog pe WordPress, ați putut constata zilele acestea că sunteți întrebați dacă doriți să actualizați nucleul. Într-adevăr, alaltăieri a apărut WordPress 3.7. Ce aduce nou această versiune? Nimic vizibil, pare să ne spune mesajul primit după actualizare:

Thank you for updating to WordPress 3.7! You might not notice a thing, and we’re okay with that.

În traducere: „Vă mulțumim că ați actualizat la WordPress 3.7! S-ar putea să nu observați nicio schimbare, dar asta e în regulă.”

În realitate, noua versiune vine cu o serie de modificări și îmbunătățiri, chiar dacă ele nu sunt vizibile „cu ochiul liber”. Iată care sunt acestea:

Actualizări silențioase (background updates)

Este vorba de actualizări critice, de securitate și întreținere. De exemplu, se descoperă o eroare care poate fi exploatată de un hacker. Corectarea ei nu justifică o nouă versiune de WordPress dar este esențial de aplicat pe toate blogurile care rulează pe WordPress, pentru a le proteja. Se pare că de acum înainte aceste actualizări vor fi realizate automat, „în umbră”, de către soft, fără să fie necesar să apăsăm măcar vreun buton.

Actualizări mai sigure

Procesul de actualizare al WordPress-ului la o nouă versiume, care putea da erori în anumite cazuri (de exemplu când aveați instalat pe blog anumite pluginuri sau teme), a fost îmbunătățit cu o grămadă de verificări și mecanisme de siguranță. În continuare vom avea de apăsat pe butonul „Update Now” pentru a actualiza la versiunea 3.8, dar autorii WordPress-ului zic că niciodată n-au avut mai mare încredere în acel buton. :)

Parole tari

WordPress pune acum la dispoziția administratorilor un utilitar de generare de parole tari și de verificare a tăriei unei parole. A avea o parolă tare este o condiție sine qua non pentru un blog care să nu poată fi spart. Micul lor utilitar este făcut astfel încât să recunoască greșeli uzuale în alegerea unei parole, cum ar fi: nume comune, date, tiparuri de tastatură (123456789) sau chiar referințe la cultura pop. :)

Rezultate mai bune la căutări

Este vorba de căsuța de căutare de pe blog, care de acum înainte va genera rezultate mai inteligente și mai relevante. De exemplu, dacă veți căuta după „blabla”, nu veți mai primi toate articolele în care apare acest cuvânt sortate după dată ci sortate după relevanță. Și sigur că ne putem aștepta ca îmbunătățirile să continue și pe viitor aici.

Suport mai bun pentru limbi străine

Limbi străine de cea engleză, evident. Traduceri mai bune, livrate în timp mai scurt, etc.

În concluzie, putem spune că modificările acestei versiuni de WordPress nu sunt de suprafață și nu aduc nimic vizibil în exterior dar îmbunătățesc nucleul unuia dintre cele mai populare și utilizate softuri cu sursă deschisă (open source) din lume. WordPress-ul a devenit deja o platformă excelentă atât pentru bloguri cât și pentru site-uri diverse iar ascensiunea lui continuă.

Imagini cu și fără link

1. Despre ce-i vorba?

Astăzi am scris trei advertoriale pe SunLog, unul mai frumos decât celălalt, și-un al patrulea pe alt blog. S-ar presupune că vreau și eu să iau o pauză cu postările dar Superblog merge înainte și, chiar dacă nu particip, am promis să mă țin de el. Ei bine, proba # 12 din acest concurs ne cere să facem un exercițiu de imaginație, inventând Familia LuxuryGifts, în carne și oase, un fel de antipod al Familiei Addams, dacă mă-ntrebați pe mine. Până aici nimic neclar. La partea tehnică însă, juriul ne cere:

Introduceti in articol 3-4 imagini din site-ul www.luxurygifts.ro respectand urmatoarea procedura: din pagina de produs dati click dreapta pe poza. Alegeti „Copy Image URL” (daca folositi Chrome) sau „Copy Image Location” daca folositi Firefox. In articol alegeti Insert picture from URL (copiind aici URL-ul imaginii) si apoi „link image to – none”, astfel incat sa nu existe link asociat cu imaginea respectiva.

În articolul de față voi explica cum să respectați condiția citată.

2. Codul HTML al unei imagini

Presupun că atunci când inserați o imagine într-un articol, o faceți de regulă la modul „clasic”, adică descărcați imaginea de pe net și o urcați pe blog. Ceea ce-i ok. Totuși, condițiile probei ne cer altceva, și anume să definim imaginea referindu-ne la sursa ei. Ei bine, în caz că nu știați, o imagine se inserează într-o pagină web (fie ea de blog, de forum, de magazin online șamd) folosind următorul cod:

<img src="cale/imagine.gif" height="150" width="150">

Ceea ce se traduce astfel: avem o imagine cu numele „imagine.gif” pe care browserul o va afișa la scara 150 x 150 pixeli. Parametrul „cale” desemnează fie dosarul (de pe serverul care ne găzduiește site-ul) în care se află imaginea respectivă, fie adresa web la care ea rezidă. Ce se întâmplă când voi urcați o imagine pe blog? Păi, dacă aveți blog pe WordPress, imaginea se copiază pe serverul hostului, de obicei în dosarul wp-content/uploads, aceasta fiind calea ei, în timp ce dacă aveți blog pe Blogger, imaginea se copiază în contul vostru Picassa (aveți parcă 5 GB gratis acolo) iar adresa ei (URL-ul imaginii) devine calea.

Dacă imaginea pe care o inserăm în articol provine tot de pe net, în loc s-o descărcăm pe calculatorul propriu și apoi s-o urcăm înapoi pe blog, nu putem oare specifica la cale direct adresa web la care am găsit-o inițial? Ba putem.

3. Cum aflăm adresa (URL-ul) unei imagini de pe net?

Adresa unei imagini nu-i totuna cu adresa paginii care o conține (de altfel e și firesc, într-o pagină pot exista una, două sau mai multe imagini). Cum aflăm adresa efectivă a imaginii pe care o vedem noi în browser, indiferent pe ce site ne aflăm? Ei bine, foarte simplu, întrebăm browserul. Adică, ne poziționăm cu mouse-ul deasupra imaginii și facem click dreapta. Se va deschide o căsuță cu mai multe opțiuni. Printre ele, va fi una care sună a „copiază adresa imaginii” sau „copiază url-ul imaginii”, în română sau engleză, depinde de limba în care v-ați instalat browserul. Și firește, deși nu cred că mai e nevoie să precizez, dar pentru orice eventualitate, când spun browser mă refer la Firefox, Chrome, Internet Explorer, Safari sau Opera (dacă folosiți un altul atunci sigur știți ce-i ăla browser). De exemplu, în Firefoxul meu, opțiunea arată astfel (click pe imagine pentru mărire):

Puteți verifica succesul operației de copiere făcând paste în bara de adrese din browser; dacă ați copiat adresa corect, se va deschide o pagină care conține imaginea respectivă și nimic altceva.

4. Cum inserăm o imagine prin URL-ul ei?

Pe WordPress, suntem în editorul de articole. Dăm click pe butonul intitulat Adaugă fișier media (sau Add media) și, în partea stângă a ferestrei de dialog care se deschide, selectăm opțiunea specifică adăugării prin URL:

După care, evident, facem paste la adresa copiată la pasul anterior.

Același lucru îl facem și pe Blogger, unde fereastra de dialog pentru imagini arată în felul următor:

Tot în stânga selectăm opțiunea pentru URL și apoi scriem URL-ul salvat în partea dreaptă. Floare la ureche.

5. Cum ștergem linkul de pe imagini?

Odată inserată o imagine într-un articol, de obicei ea va avea asociat un link. Adică vom putea da click pe imagine și se va produce ceva, de exemplu se va deschide o pagină nouă. Condițiile probei # 12 Superblog ne cer să eliminăm orice link de pe imagini așa că să vedem cum putem realiza asta.

Pe WordPress, imaginile au de obicei asociat un link spre sursa lor de pe server. Dacă dăm click pe ele, se deschid într-o pagină separată, la dimensiunile originale. Ca să eliminăm acest link, ne poziționăm cu mouse-ul deasupra imaginii dorite în editorul de postări (deci după inserarea imaginii în articol dar înainte de publicarea articolului) și observăm că sus în stânga apar două butonașe; unul pentru a șterge/elimina imaginea din postare și celălalt pentru a-i ajusta setările. Dăm click pe butonul cu setările. Se va deschide o fereastră de felul următor:

Mergem jos la Legătură URL și dăm click pe butonul Nespecificat sau ștergem manual linkul de acolo, după care actualizăm. Gata, imaginea nu mai are atașat un link.

Pe Blogger imaginile de obicei linkuiesc spre adresa lor de pe Picassa și, când dăm click pe ele, se deschid în Lightbox. Platforma Blogger nu ne pune la dispoziție o metodă directă de a elimina linkurile din imagini. Pentru a face acest lucru în mod manual, comutăm mai întâi editorul de postări din modul Scriere în modul HTML:

după care căutăm codul imaginii inserate de noi la pasul # 4. Acest cod va fi cam de forma următoare:

<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh04anjCKGt-8HDpABw2mR8P2OMVI4nuO0PnNLP6Mqi2GjJPNTCmBh1HLNM20pF4kAFLWXJd0Y55jJLMHRQ18DTjTMldaTxJZcJkiIrBhzLj9t28xZiliwu_p3runDgavLsnkQZXEyU_FM/s1600/inserarea+unei+imagini+prin+url+pe+blogger.png" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img alt="inserarea unei imagini prin url pe blogger" border="0" height="173" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh04anjCKGt-8HDpABw2mR8P2OMVI4nuO0PnNLP6Mqi2GjJPNTCmBh1HLNM20pF4kAFLWXJd0Y55jJLMHRQ18DTjTMldaTxJZcJkiIrBhzLj9t28xZiliwu_p3runDgavLsnkQZXEyU_FM/s320/inserarea+unei+imagini+prin+url+pe+blogger.png" title="inserarea unei imagini prin url pe blogger" width="320" /></a></div>

Ei bine, ștergem cu atenție partea cu roșu (nu uitați de </a>-ul din final) și lăsăm doar codul pentru <img> și <div>-ul care îl încapsulează, adică ce e cu verde. După care putem comuta la loc în modul de scriere normală, dacă dorim, și publica articolul, deoarece acum imaginea nu va mai avea link pe ea.

Later edit

Dacă folosiți platforma Blogger, pentru a putea distinge mai ușor fragmentele de cod HTML atunci când comutați în acest mod (HTML), formatați în prealabil textul articolului astfel încât să nu se folosească eticheta <br/> atunci când treceți la un rând nou. Pentru asta, setați opțiunea corespunzătoare (ultima) din dreapta editorului de postări, așa cum se vede în imaginea de mai jos:

6. De ce această condiție?

Ați observat că mai există și o a doua condiție, de a nu le pune linkuri textuale. Deci nu vor linkuri, nici în articole, nici pe imagini. De ce oare aceste condiții? Probabil pentru că cel care se ocupă de promovarea lor în Google știe mai mult SEO decât marea adunătură de experți online care este. Dar ce vreau să zic și cum vine asta, vă rog să nu mă întrebați. Că după patru advertoriale și un articol aici, parcă m-aș apuca de alte activități pe ziua de azi...

Ce sunt plăcile video?

Ca în fiecare toamnă din 2008 încoace, blogosfera găzduiește un concurs cu premii, intitulat Superblog. Eu m-am decis să nu particip la el, despre acest lucru scriind aici. Dar asta nu înseamnă că nu-i un concurs de anvergură, iar printre bloggerii care s-au înscris (în jur de 270) se numără și prieteni virtuali de-ai mei. Și cum o parte din temele acestui concurs au un pronunțat specific tehnic, cu referire de exemplu la calculatoare, IT, componente PC, mi-a venit ideea să-i ajut pe cei care stau mai slab la aceste capitole, publicând aici pe Geek articole cu noțiuni de bază din aceste domenii. Iar astăzi voi vorbi despre subiectul probei nr. 10, plăcile video.

În imagine aveți o placă video ATI. Plăcile video (sau plăcile grafice) sunt componente esențiale ale PC-ului, fără de care acesta nu ar putea afișa imagini pe monitor. Ele tocmai asta au ca sarcină, să gestioneze imaginile, partea vizuală, ceea ce vedem noi efectiv pe ecran. La unele calculatoarele, placa video este integrată în placa de bază, adică placa de bază (placa pe care se află efectiv celelalte componente și care face legătura dintre ele) are un mic controller încorporat, care știe să afișeze imagini. Astfel de plăci integrate se mai numesc și shared, deoarece folosesc din memoria PC-ului pentru video, adică RAM-ul va fi partajat între ele și procesor. Ca să înțelegem mai ușor, ne putem imagina o situație în care, la o școală de țară, profesorul de matematică predă în același timp și fizică, acest lucru fiind avantajos pentru directorul școlii, care nu va trebui să plătească doi profesori. În această analogie, profesorul de matematică este placa de bază, fizica este placa video iar directorul suntem chiar noi, care nu mai dăm așa de mulți bani pentru PC. Totuși, profesorul din exemplul nostru nu va preda niciodată fizică la fel de bine ca unul de specialitate fizician.

Cei care doresc o calitate mai bună a imaginii și performanțe ridicate la jocuri își achiziționează de regulă o placă video dedicată. Aceasta vine cu un mini-procesor al ei, cu o memorie a ei (mergând uneori la mai mulți Gb, folosiți special pentru video), chiar cu un ventilator (cooler) al ei șamd. ATI este una din cele două mărci sau branduri de plăci video, rivala ei fiind NVIDIA. Acestea sunt cele două opțiuni când vrem să cumpărăm o placă video: ATI sau NVIDIA. Care din ele este mai bună? Există discuții și discuții, pe bloguri, pe forumuri de gaming sau pe platforme de socializare, și nu de puține ori aceste discuții degenerează în adevărate scandaluri virtuale. Fiecare dintre cele două branduri are fanii lui. Totuși, pare să predomine teoria că plăcile NVIDIA sunt ceva mai bune la jocuri, duc mai multe cadre (frame-uri) pe secundă, adică sunt ceva mai rapide. În compensație, și asta corespunde și cu observațiile mele, plăcile ATI produc imagini de o calitate mai bună. Distincția este vizibilă mai ales la filme, unde imaginile scoase de NVIDIA sunt ceva mai întunecate și nu la fel de clare. Personal prefer plăcile ATI pentru că mă uit la filme mai mult decât mă joc; există însă și opinii contrare. În ce privește performanțele, din punctul meu de vedere disputa este lipsită de sens: ambele firme scot noi și noi modele iar orice placă apărută anul ăsta, indiferent de marcă, este mai bună decât cea mai tare placă de acum trei ani, indiferent de marcă.

O placă video este așadar o componentă de bază pentru jocuri. Cu cât ea este mai performantă, cu atât veți putea juca jocuri mai noi, care arată mai bine, și le veți putea juca pe setări mai ridicate de calitate (un joc de obicei vă lasă să setați diverse chestii la partea de grafică, astfel încât, dacă nu aveți chiar cel mai nou model de placă video, să fie totuși posibil să-l jucați, chiar dacă la o calitate mai scăzută a imaginii). Plăcile mai noi dispun și de posibilitatea de a fi legate în paralel, mai multe pe același calculator, amplificându-și astfel puterea. De altfel, la fel se poate face și cu monitoarele, și sunt deja jocuri care vă afișează imagini diferite pe monitorul din față, din stânga și din spate, astfel încât să vă dea impresia că vă aflați chiar în mijlocul acțiunii. Evident, și prețul pentru acest lux este destul de pipărat. În afară de jocuri, plăcile video noi suportă decodarea de filme HD cu procesorul lor, lăsând procesorul calculatorului liber. Asta înseamnă că dacă aveți un PC mai vechi, să zicem un Pentrium 4 sau un sistem cu procesor pe 64 de biți dar cu un singur nucleu, este totuși posibil să urmăriți un film Blu-Ray dacă aveți o astfel de placă grafică instalată.

Dacă am pornit de la chestii integrate și am evoluat la plăci video separate și „dedicate”, viitorul este din nou unul al fuziunii. ATI a fost cumpărată în 2006 de AMD, rivala lui Intel pe segmentul procesoare. Iar noile modele de procesoare AMD nu se mai numesc CPU (Central Processing Unit) ci APU (Accelerated Processing Unit), fiind concepute pe o tehnologie diferită și încorporând în ele nucleul video de la ATI. Avem, adică, un profesor care este specializat încă din primii ani de grădiniță atât pe fizică cât și pe matematică și învățat să facă corelații foarte eficiente între cele două materii. :)

Mailul de la Yahoo are o nouă față

Majoritatea dintre voi ați observat probabil ieri un lucru pe care eu l-am observat alaltăieri: Yahoo și-a schimbat interfața pentru serviciul lui de mail. Așa că tot ieri au început să apară pe Facebook mesaje cu vai, Yahoo arată mai urât, nu mai înțeleg nimic din ce-mi afișează, cum să pun vechea interfață înapoi, de ce nu m-a consultat nimeni înainte să schimbe???, și vai, și de ce. Și iară vai.

Din punctul meu de vedere, noua interfață e mai mișto. Sigur, ca orice lucru nou, ea vine cu un efort de adaptare, trebuie să învățăm din nou, nu e chiar cum ne-am obișnuit. Mediul virtual nu seamănă cu comerțul, unde eticheta de nou se adaugă pe cât mai multe produse, ci cu mediul rural. La țară, oamenii au o anumită rezistență la nou, preferă lucrurile așa cum le știu ei, plantează aceleași soiuri de plante, votează același PSD șamd. Ei bine, internetul are și el calitatea de a împărți populația în două: cea din mediul rural și cea din mediul urban. Personal urmăresc să fiu cât mai deschis și receptiv la schimbări, deoarece tehnologia avansează de la zi la zi și e păcat să ai lângă tine un bolid automatizat și să continui să mergi cu carul cu boi.

Revenind la Yahoo, interfața de acum este mai „responsivă”, adică se vede mai bine pe orice device, telefon, PC, laptop, tabletă etc folosiți. Nu v-a întrebat nimeni pentru că probabil nu este o schimbare opțională ci mandatorie. Că evident, altfel v-ar fi întrebat, marii giganți ai internetului sunt foarte interesați de opinia lui Gigel și a Vasilicăi. Lăsați că vă întreabă data viitoare. În fine, dacă totuși nu vă place, o puteți personaliza, aveți în stânga-jos un butonaș cu care puteți face chestii. Temele propuse sunt chiar faine, câteva standard (violet, albastru etc) și câteva bazate pe diverse imagini Flickr (o platformă deținută tot de Yahoo din 2005).

În sfârșit, am fost plăcut surprins să văd imaginea de mai sus când am accesat pagina de drafturi. Bună treabă, ești genul care termină ceea ce începe! Încep să-mi fac probleme că ăștia mă spionează de-au ajuns să mă cunoască așa de bine! :)

Adio, Presto!

La începuturile internetului, browserul care domina spațiul virtual se numea Netscape Navigator. În 1996, aproape 80% dintre internauți utilizau acest browser pentru a intra pe net. Odată însă cu apariția lui Internet Explorer, produs de Microsoft și livrat gratuit cu sistemul de operare Windows, Netscape a intrat în declin, ajungând ca în 2002 să nu mai fie aproape deloc folosit. El a fost achiziționat de AOL, care l-a pus pe butuci în 2008. Ultima versiune (9.0) încă poate mai fi descărcată de nostalgici.

Dacă pe atunci existau doi rivali mari și tari (Netscape Navigator și Internet Explorer), astăzi avem nu mai puțin de patru pretendenți la titlul de cel mai popular browser: Internet Explorer (în continuare un competitor puternic, Microsoft producând cel mai utilizat sistem de operare din lume, Windows), Mozilla Firefox (născut din cenușa lui Netscape), Safari (produs de un alt nume sonor al tehnologiei actuale, Apple) și browserul celor de la Google, Chrome, care a ajuns la ora actuală să le devanseze pe celelalte. Toate aceste browsere sunt gratuite și rulează pe anumite motoare sau tehnologii care sunt la liber, adică oricine le poate folosi pentru a-și crea propriul browser. Asta a dus la apariția a nenumărate browsere secundare sau puțin cunoscute, unele diferite ca aspect (dar bazate pe același nucleu) iar altele aproape clone ale produselor originale. De exemplu, pentru Chrome există cel puțin șase alternative aproape identice ca aspect și funcționalitate. În paralel însă cu toată această puzderie de browsere, a apărut un altul, care nu folosea tehnologiile lor ci era dezvoltat „in house” de la zero. Acest browser se numea Opera.

Opera nu a fost tributar niciunui alt browser, având propriul lui motor web, denumit Presto. Acesta a adus niște inovații în domeniu, ca și niște optimizări, având la un moment dat cel mai rapid interpretor de JavaScript din lume. În cuvinte simple, Opera a fost un borser original și inovativ, probabil mai sigur (greu de spart sau virusat) decât celelalte browsere, cu o serie de facilități în plus. De exemplu, în cazul în care aveați o conexiune foarte lentă la net, Opera activa automat modul Turbo, în care descărca octeții (datele, textul, imaginile etc) de pe site-ul vizitat de dvs pe serverele lor (ei având o conexiune foarte bună acest lucru se realiza rapid), le comprima (oarecum asemănător cu ce face rar-ul sau zip-ul) și apoi le trimitea comprimate către PC-ul dvs, rezultatul fiind că pagina vizitată se încărca destul de repede chiar și când netul vă mergea mai rău. Tot Opera avea încorporat un client de BitTorrent, un client de IRC și un client de mail, lucruri pe care le puteați face fără a instala softuri adiționale. Un alt atu este legat de gestionarea paginilor de logare. Probabil ați observat că dacă vă logați cu Chrome pe Google, Yahoo sau mai nou Facebook, nu sunteți întrebat dacă doriți ca Chrome să vă rețină parola. Unele pagini pur și simplu nu sunt detectate de browsere ca fiind pagini de login și astfel, dacă nu există căsuța cu „ține-mă minte”, trebuie să scrieți din nou și din nou userul și parola când intrați acolo. Ei bine, dintre toate browserele încercate de mine până acum, Opera e singurul care mi-a oferit la fiecare logare șansa de a-mi salva parola, indiferent de site-ul pe care intram sau de modul cum arăta acea pagină, bătându-l la acest capitol și pe Firefox.

Din păcate, este foarte greu să concurezi împotriva giganților internetului și a tehnologiei moderne, să reușești de unul singur să ții pasul cu ei. Opera a trecut aproape nebăgat în seamă de-a lungul timpului, nerevendicându-și mai mult de 3-4% din procentul de internauți pe segmentul de desktop. Faptul că, în aceste condiții, a reușit să se claseze pe un onorabil loc 3 la popularitate în ce privește domeniul mobil (foarte multă lume îl folosește pe telefoane, care de regulă rulează un sistem de operare bazat pe linux) este cu atât mai semnificativ. Opera a renunțat la a mai purta o luptă în care nu avea sorți de izbândă și astfel versiunea 12 e ultima care mai e bazată pe Presto. Începând cu anul acesta, noua Operă rulează pe nucleul Blink folosit de Chrome, care este actualmente cel mai rapid. Și astfel ia sfârșit încă o încercare de a „rupe ritmul”. Experiența utilizatorilor va avea probabil de câștigat dar originalitatea softurilor nu.

Adio, Presto!