Firefox 29 (Australis)

La începutul lunii (de fapt pe 30 aprilie) a fost scoală la rampă o nouă versiune de Firefox, celebrul browser produs de Mozilla. Această versiune este oarecum specială, în sensul că vine cu niște schimbări însemnate de interfață și personalizare. Chiar dacă tardiv, mai jos o să redau câteva opinii personale cu privire la ce oferă această versiune de Firefox, eventual pentru cei care nu folosesc browserul și ar dori să-l încerce.

Schimbările principale (sau cel puțin care îți sar în ochi) sunt legate de design. În primul rând, taburile (paginile) au fost rotunjite, ceea ce le dă un aspect insolit și, din punctul meu de vedere, atractiv. Nu la fel de atractiv, ba chiar deranjant, este faptul că taburile inactive se pierd acum în fundal, cu motivația că așa vom știi care e pagina activă. Mulțumesc, o știam și înainte, schimbarea asta nu e necesară.

sexy firefox

În efortul de a simplifica interfața cât mai mult și de-a o apropia de cea din Chrome, programatorii de la Mozilla au scos butonul-meniu Firefox din stânga-sus (copiat și acela după Opera) și l-au înlocuit cu un buton mai mic, amplasat în dreapta, asemenea browserului de la Google. Schimbarea este de bun augur, ergonomică, iar meniul arată acum mai frumos. Apoi, s-a implementat un buton cu dublă funcționalitate, prin care poți adăuga un site la favorite (bookmarks) sau poți deschide lista site-urilor deja adăugate. Și trebuie să recunosc, e foarte frumos.

Unul din lucrurile care i-au adus renume lui Firefox a fost flexibilitatea lui, exprimată prin numărul mare de extensii (pluginuri) create pentru el, care-l pot transforma în aproape orice. Mergând pe această linie, autorii browserului i-au adăugat o opțiune de customizare, prin care orice utilizator poate în mod foarte simplu redefini, șterge, adăuga sau reamplasa butoanele existente, atât cele standard cât și cele noi (aduse de extensiile instalate), atât în meniul de setări cât și în bara de butoane de sus. Pentru internautul educat mediu, aș zice că opțiunea este una forte.

Interfața de la Firefox 29 a fost botezată Australis și anunțată chiar pe blogul fundației, în articolul Mozilla Introduces the Most Customizable Firefox Ever with an Elegant New Design. Ca o paranteză aici, n-am înțeles niciodată de ce site-urile de tehnologie și știri de la noi citează tot soiul de surse, mai puțin cele oficiale. Revenind, tot din articolul cu pricina, un scurt videoclip care exprimă în imagini și cuvinte ceea ce am redat eu mai sus textual:


Dar oricât de finisat ar fi, noul firefox nu reușește să schimbe opinia unor utilizatori experimentați despre direcția în care a luat-o Mozilla în ultimii ani. Și, din păcate, deși arată mai bine, deci am putea spune că la capitolul ambalaj a făcut un pas înainte (în timp ce Chrome a regresat cu un pas), browserul este în continuare bazat pe motorul Gecko, care este mai lent decât Blink-ul ce alimentează Chrome și Opera. Cu alte cuvinte, Chrome este în continuare mai rapid decât Firefox.

2 comentarii

Anonim la 24 octombrie 2024 la 18:00

asdasd

Anonim la 29 octombrie 2024 la 02:45

Dacă sunteți în căutarea unei urmăriri mobile complete, Aplicație de spionaj pentru telefoane mobile oferă toate funcțiile de care aveți nevoie. De la urmărirea mesajelor până la locația GPS în timp real, această aplicație vă oferă control deplin asupra activităților de monitorizare pe orice telefon mobil, făcându-l ideal pentru familii sau afaceri.

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă