Me, Ethos

Ultima lună a trecut liniștită pe Geek. Imun la venirea toamnei, blogul a rămas în tăcere, neactualizat. Între timp, în profilul celui care scrie pe el, adică al subsemnatului, s-au produs unele modificări. În primul rând, de acum înainte n-o să mai vedeți articole semnate Cristi. Asta nu pentru că acel Cristi ar fi dispărut ci pentru că mi-am tras un nick și un avatar nou . Din păcate, umblând prin albumul cu poze de pe Google, am șters din greșeală vechiul avatar, astfel încât comentariile de până acum arată aiurea. Dar pentru e complicat și costisitor să încerc să dreg lucrurile, o să rămână așa cum sunt, pentru că pe viitor va apare noul „chip” și oricum există site-uri mari (gen mediafax) unde nici măcar nu poți comenta cu avatar.

Ethos

A doua modificare pe care o puteți observa este legată de tema blogului. Cea veche era bazată pe un șablon creat de Klodian, intitulat AbstractLine. Asta de acum are la bază șablonul AndroidMag al celor (sau celui) de la Templateism. Nu a fost prima mea alegere, având în vedere cromatica bazată masiv pe verde și orientarea clară către mobile și tablete (android), lucruri care nu-mi plac în mod deosebit, dar până la urmă am optat în direcția asta, modificând destul de mult respectivul șablon. A rezultat ce vedeți acum, o temă care nu mai este identică cu cea de pe Templateism (nici măcar la imagini) dar care are aceeași topografie, fiind inspirată de acolo, și care seamănă cu cea de pe SunLog. I-am dat numele Box. Și hai să-i fac un screenshot, că poate peste 5 ani o schimb din nou și nu vreau să las posteritatea fără repere:


În rest, voi continua să scriu aici despre tehnologie, internet și altele de acest fel. De altfel mi-am și structurat ceva mai bine categoriile, le puteți vedea ilustrate în meniul secundar, cel cu albastru (primul corespunde paginilor de pe blog). Am o grămadă de idei despre ce aș putea vorbi și o mulțime de subiecte interesante, dar vă aștept în continuare cu propuneri și sugestii, de la mic la mare, începător sau cunoscător, noob sau expert, și voi încerca să onorez dictonul „cititorul tău, stăpânul tău”. Există în acest scop chiar și o pagină în care îmi puteți adresa întrebări sau solicitări de articole.

Cam atât pentru moment. Să ne (re)vedem cu bine!

2 comentarii

Anonim la 30 septembrie 2013 la 22:10

Pai, sa iti fie de bine, zic! :)

Ethos la 2 octombrie 2013 la 23:51

A, mersi! :)

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă