Pe un anumit forum, cineva postează un mesaj la data de 24 septembrie anul curent, cum că vinde două domenii. Pe primul, de 8litere.com, înregistrat în 2019, cere 700 dolari. Pe al doilea, din 12litere.com, înregistrat la începutul lui 2022, vrea 400 dolari. Peste o zi, postează un update cu o reducere: 290 dolari și respectiv 190 dolari, prețuri valabile doar câteva zile. Altfel, dacă nu găsește cumpărători, preferă să le țină și să le dezvolte. Peste încă o zi, adică pe 26 septembrie, postează noile prețuri: 125 dolari și 95 dolari.
Inițial am vrut să vă pun o captură de ecran cu anunțul, dar apoi mi-am zis că apăreau acolo prea multe detalii despre persoana celui în cauză, domeniile puse în vânzare și forumul unde s-a discutat, și n-am vrut să-l fac de cacao în mod public. Așa că v-am redat doar esența acelui topic. De la 700 dolari la 125 dolari, în numai două zile. Din 24 septembrie până în 26 septembrie, prețul a scăzut de 5,6 ori! Și nu erau niște domenii care să ți se impregneze în minte. Cumpărate anul acesta și în 2019, posibil direct de la registrar (la cum arătau), cu 14 euro sau cât e acum un domeniu .com.
Ce înseamnă asta? Că dacă nu te pricepi cât de cât și nu ești atent, poți cumpăra pe 24 un serviciu care peste două zile costă de 5 ori mai puțin (și tot e supraevaluat cu mult). Cine poate cădea victimă? De exemplu, un întreprinzător care vrea să-și promoveze afacerea dar nu se pricepe la internet. Intră pe un site cu servicii digitale și crede că ăsta e prețul sau că așa va reuși, cumpărând ceva domeniu magic. Sau o companie care are prea multă încredere în agenția de piar contractată. :)
În concluzie, merită să cunoști pe cineva sau să ai un colaborator serios înainte să te avânți pe terenul nesigur al oceanului digital, ca să fiu și poet. Și să nu crezi că tot ce zboară pe sub nasul tău se numește pinguin.

1 comentarii
MPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU
Societatea financiară s-a specializat în toate domeniile.
Vă punem la dispoziție oferte pentru toate nevoile dvs. de finanțare cu un împrumut personal și investim în proiectele dvs. majore.
și investiți în proiectele dumneavoastră majore.
Aceasta este rezervată companiilor și persoanelor serioase care caută un împrumut pentru a-și finanța proiectele.
Oferim împrumuturi persoanelor fizice: credite de consum, credite pentru locuințe, achiziții de credite, achiziții de datorii pentru a consolida toate datoriile într-un singur împrumut, împrumuturi școlare pentru studenți, împrumuturi auto.
Vă ajutăm să vă finanțați proiectele, cum ar fi construcția casei, a biroului, a afacerii sau a unui proiect care necesită finanțare externă.
Persoanele aflate în nevoie ne pot contacta pentru mai multe informații despre oferta de a fi mulțumiți : Email: poulaintherese4@gmail.com
Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.