Asus face telefoane mișto

Ați auzit de Asus Zenfone? Sunt sigur că mulți dintre voi nu. Pentru că, atunci când spunem Asus, mintea ne zboară de obicei la inscriptoarele de discuri optice, la plăcile de bază sau la superbele calculatoare ce poartă această sigla. Dar ele nu sunt singurele produse de vârf ale companiei taiwaneze. Începând cu 2014, aceasta s-a lansat într-o serie de telefoane mobile Asus sub brandul Zenfone. Și sunt extrem de competitive!

asus zenfone

Ca idee, unul dintre primele telefoane cu 4 GB de RAM a fost un telefon mobil Asus, iar linia Zenfone a fost premiată în 2015 pentru inovații, ergonomie și funcționalități. Chiar dacă mai puțin folosite de români, cele mai noi și performante modele (care evident rulează sistemul de operare Android) sunt perfect comparabile cu variantele de top de la Samsung, Google și Apple. Și sunt relativ ieftine!

Ați auzit de Asus Zenfone? Sunt sigur că mulți dintre voi nu, pentru că întrebarea din primul paragraf conținea și un link, și, la fel cum atunci când spui Asus te gândești la calculatoare, atunci când spui F64 te gândești la fotografie. Dar site-ul f64 comercializează și telefoane mobile, lucru pentru care nici el nu este atât de cunoscut. Iar pe pagina cu telefoane Zenfone sunt promoții. Și avantajul lor este că sunt promoții pe bune. Deseori intru pe câte-un magazin online unde toate produsele sunt în promoție, toate au discounturi fabuloase, ceea ce înseamnă că, în realitate, niciunul nu are discount. Pe F64 unele telefoane mobile Asus au discount în timp ce restul, majoritatea, nu. Exact ca la camerele foto. Și sunt promoții interesante, de 140 de lei, 200 de lei, 400 de lei sau chiar peste 600 de lei. Și nu numai la modelele cu preț mare!

Există și alte motive pentru a populariza acest segment de telefonie mobilă al celor de la F64. Unul dintre ele este faptul că, atunci când cumperi de la un magazin oarecare de electronice, riști să ai probleme cu garanția sau să nu beneficiezi de cele mai bune servicii. În timp ce site-ul de echipamente fotografice F64 este destul de cunoscut pentru seriozitatea și suportul pe care îl oferă clienților și chiar potențialilor clienți. Mă rog, au și prețuri bune, cele de la Zenfone fiind cuprinse între 650 și 3000 de lei.

În concluzie, dacă vreți un telefon original, foarte performant și care să nu fie Apple sau Samsung, eventual și la un preț mai bun, puteți încerca un telefon mobil Asus. Mă aștept să veniți apoi cu recenzii pozitive la el.

0 comentarii

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă