De ce halatele medicale sunt albe?

O întrebare simplă dar cât se poate de legitimă: de ce halatele medicale trebuie să fie albe? Probabil când Dumnezeu a făcut lumea și a distribuit culorile, fiecare meseriaș și-a ales una, iar lui Hipocrate i-a rămas albul. Sau poate, mai simplu, așa se cumpără, în virtutea inerției. Sau poate că și magazinele aduc halate medici albe, tot în virtutea inerției. Dar ajunge cu monopolul, ne spune dispotrading.ro, un magazin pe care găsim halate medicale ieftine online de toate culorile.

halat medical verde

De exemplu verzi, ca în imaginea de mai sus, sau bleumarin, ca în imaginea de mai jos. Nu-i așa că arată mai frumos și mai interesant decât un alb universal, care te face să crezi că ai ajuns, din greșeală, în laboratorul unui cercetător unde normal nu prea înțelegi nimic și nu ai ce căuta? Parcă și culorile acestea au un efect asupra psihicului pacientului, dând senzația de apropiere, de căldură, de empatie. Zic și eu.

Revenind asupra magazinului amintit, să clarific puțin sintagma halate medicale ieftine: dispotrading își produce singur halatele. Adică ei le fabrică, după cum puteți citi și pe site, așa că prețul poate fi destul de mic, neexistând intermediari care să-l urce. De exemplu, cel mai mic preț pentru un halat medical este de 29 de lei, cu TVA inclus (da, ar trebui să-l includă și ei pe site, bilă neagră aici). Acum, eu nu m-am uitat prin alte părți, dar cu 29 de lei îți cumperi două pizze mari într-un orășel de provincie de pe malul Someșului, nu îl știți voi, dar puteți să mă credeți pe cuvânt, iar în alte părți poate nici atât.

halat medical bleumarin

Chestia cu adevărat faină e că, fiind direct producători, vă puteți comanda un set de halat medici personalizat. La o clinică privată, cred că asta ar face o notă distinctivă demnă de luat în seamă. Sau de ce nu, la un spital. Bineînțeles, halatele comandate de la ei pot fi lungi, scurte, groase, subțiri, în funcție de sezon și de preferințele cumpărătorului. Astfel încât inclusiv asistentele și infirmierele de 16 ani să nu mai poarte halate largi, fiind tot timpul cât mai frumos și atractiv îmbrăcate. :)

Pentru că trăim în era internetului, le puteți comanda online și nu mai trebuie să vă deplasați nici măcar până la magazinul de jos, vi le aduce curierul acasă. Iar dacă nu sunteți medici, le puteți da și alte întrebuințări, că probabil n-o să se supere nimeni, mai ales că ele sunt colorate, și astfel albul o să rămână culoarea exclusivă a rochiilor de mireasă, despre care însă o să vă povestesc în alt articol.

3 comentarii

Elena la 11 august 2017 la 14:55

Foarte bun articol, mi se pare un lucru foarte bun ca putem comanda halate personalizate dar oricum indiferent ce culoare ar fi; halatul medical are un scop clar pentru care a fost creeat si anume pentru protejarea noastra si a celor din jur de bacterii.

Ethos la 18 august 2017 la 20:46

Iar secțiunea de comentarii a unui blog are un scop, și anume de a comenta fără intenția de spam sau de promovare a propriului magazin online. ;)

Anonim la 12 iunie 2022 la 22:02

Casa mea a fost plină de nesfârșite probleme și mizerie care au dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu dorindu-și tatăl înapoi. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR DAWN după ce am văzut atât de multe remarci bune despre munca lui. M-a asigurat că mă împac pe mine și pe soțul meu cu vraja lui de reconciliere pe care a făcut-o. Sunt bucuros să vă spun tuturor că am obținut rezultatul dorit după 2 zile și dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am revenit împreună și cred că va fi pentru totdeauna pentru noi și toate mulțumim lui DR DAWN pentru că a făcut atât de mult pentru a-mi salva familia. . Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. e-mail-i acum prin: ( dawnacuna314@gmail.com ) Whatsapp: +3550685677099 / +2349046229159 Acest comentariu de apreciere vine de la Julia Lorenzo.

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă