O noutate în tratarea dinților

Uneori am senzația că m-am născut cu câțiva ani mai devreme decât mi-ar fi plăcut. Pentru că tehnica avansează și astăzi găsesc, chiar cu ajutorul internetului, soluții excelente la niște probleme pe care le aveam cu câțiva ani în urmă. Cum sunt cele legate de dantură.

Nu am avut niciodată o dantură de invidiat. Asta nu din pricina lipsei de calciu sau ceva, dimpotrivă, dinții mei sunt puternici. Dar nu prea i-am îngrijit. Poate datorită unei slabe educații legate de capitolul ăsta. Dar cu siguranță și datorită fricii pe care mi-a inspirat-o prima intervenție stomatologică. Eram copil pe atunci, elev în ciclul primar, dar țin și acum minte cât de tare m-a durut acea măsea nenorocită, a cărei carie trecuse deja de smalț și ajunsese problematică. Iar cu acea frică am rămas multă vreme, evitând să merg la dentist. Lucru care, bineînțeles, a avut consecințele lui, deloc faste.

zâmbet - dinți sănătoși

Sora mea a avut o igienă dentară mult mai bună, folosind cu regularitate pasta și periuța de dinți. Sau a încercat s-o facă, pe cât a fost posibil. Din păcate, ea are o dantură foarte slabă și sensibilă. Unii dinți aproape că îi joacă, fără nicio carie sau problemă la bază, alta decât constituția ei. Așa că și ea a căzut victimă, de-a lungul timpului, la diferite carii, pe care a trebuit să și le acopere cu plombe.

Ziceam mai sus că azi găsim soluții inovatoare la problemele trecutului. Despre ce soluție este vorba în cazul prezentat de mine? Despre acoperirea dinților cu niște fațete protectoare, așa cum se realizează, de exemplu, la Clinica Trident. Prima întrebare ar fi, desigur, cât costa fatete dentare ceramice. Răspunsul ar putea să ne mai diminueze ceva din entuziasm: pe site-ul aceleiași clinici găsim prețul de 1900 ron. Poate că la alte clinici, dotate cu o aparatură inferioară, acestea să coste mai puțin, dar mă îndoiesc că cineva ar alege niște medici care să-i facă o astfel de intervenție după criteriul economisirii unor zeci sau sute de lei și nu după cel al profesionalismului și calității.

De ce, totuși, vorbim de mii de lei și nu de sute de lei? Pentru că fațetele dentare sunt lucruri cu dichis, staturi de sub un milimetru grosime, de obicei din materiale ceramice (dar se poate și din compozit), care acoperă dinții, corectându-le anumite defecte și trasformând zâmbetul posesorilor lor, după cum scrie pe același site, într-un zâmbet de Hollywood. Bineînțeles, pentru cei pretențioși.

Dar mai au o calitate despre care abia se amintește acolo: faptul că nu sunt supuse alterării, la fel ca smalțul dinților (deși necesită controale periodice și îngrijire). Sunt permanente, adică pe viață, și nu se degradează. Cu alte cuvinte, dacă îți învelești din timp niște dinți sănătoși cu astfel de fațete, sub mâna competentă a unor specialiști experimentați, elimini practic (poate aproape în totalitate) și riscul ca dinții respectivi să sufere de o carie pe viitor, prelungindu-le semnificativ durata de viață, ca și cum i-ai îmbrăca în niște armuri cu un simultan rol de protecție și înnobilare.

Iar asta ar fi fost o minunată soluție pentru mine, care am mâncat multe dulciuri în trecut, și pentru sora mea, a cărei dantură face ca periajul să fie uneori problematic. Cu condiția ca părinții noștri să fi fost dispuși să investească această sumă de bani în dantura noastră, dar orișicum, o posibilă soluție de care abia astăzi am aflat, pe internet, la o problemă pe care am avut-o încă de când eram mic.

0 comentarii

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă