Pe vremea lui Ceaușescu nu existau firme. Acum sigur că avem firme și în țările comuniste/socialiste, cum sunt Rusia sau China, dar în a noastră „Epocă de aur” nu exista decât statul. Statul liniștit acasă sau la locul tău, că nu puteai să-ți deschizi nimic, toate magazinele, intreprinderile etc erau deținute de stat. Asta era pe atunci și tuturor li se părea normal, sau erau obișnuiți. Iar mașinile din circulație erau, ați ghicit, Dacia. Plus alte două sau trei mărci românești, ca Trabant, Olcit, Aro.
Desigur, lumea se plângea (și acuză și acum) că gestiunea resurselor noastre economice și financiare de câtre statul comunist era păguboasă. Noi nu aveam pe atunci fructe exotice (banane, portocale) decât de sărbători, la carne erau cozi infernale, alimentele de bază (ulei, zahăr, făină) se dădeau cu rația, fiecare familie avea dreptul la o anumită cantitate lunară. Pe bune. Se mergea la alimentară cu bonuri sau acte sau ce hârtii erau atunci ca să îți cumperi ulei. Curentul se mai lua, căldura la fel, apa caldă idem, televizorul nu rula decât două ore pe zi (excepție în weekend, când televiziunea de stat mai emitea și la amiazi), din care o oră era dedicată iubitului conducător. Așa că, după toate aparențele, economia românească mergea foarte prost.
Ceea ce uită sau ignoră unii este că în ultimii ani ai regimului comunist, țara noastră a redus drastic importurile (până și cafeaua ajunsese să fie înlocuită cu un substitut pe bază de furaje, denumit în limbaj popular nechezol, în loc de cacao găseai parcă Cicoare și exemplele pot continua) într-un efort de a se plăti toate datoriile externe. Care s-au și plătit, noi am intrat în '89 cu 0 datorii către alte țări sau bănci, așa că pentru cele pe care le avem acum trebuie să-i tragem la răspundere pe actualii guvernanți.
După '89, piața din România a trecut pe un sistem capitalist, occidental, să-i zic de dreapta (în teorie), iar în țara noastră numărul de firme și firmulețe a explodat dintr-o dată. Desigur, nu-i de ajuns să ai un cadru legislativ favorabil pentru ca lucrurile să meargă bine. Mai trebuie să te și pricepi la afaceri. Așa că, fără o minimă pregătire în domeniu, fără să apelezi la niște servicii de contabilitate cu experiență, fără un capital în primul rând intelectual și abia apoi fiannciar, businessul tău n-are șanse de succes. Și am putut constata cu toții cum după apariția crizei, firmele și societățile comerciale au început să dea faliment pe capete.
Astăzi este și mai ușor să te apuci de o mică afacere, că acum ai netul la dispoziție. Și ce credeți? Același lucru pe care-l vedeam în offline îl vedem și pe net. Sute și sute de persoane au „idei”, pornesc „afaceri”, demarează „proiecte” online. După care ideea lor se dovedește nesustenabilă iar site-ul moare și proiectul se îngroapă. După care aceleași persoane se apucă de alte proiecte. Care tot așa. Și tot așa.
Economia este o știință, o abilitate a intelectului și o materie de studiu. Se învață în liceu, în cadrul unor cursuri specializate, cu un profesor, și ăla e doar abc-ul ei, punctul de plecare. Pe bune, începeți de acolo!
Desigur, lumea se plângea (și acuză și acum) că gestiunea resurselor noastre economice și financiare de câtre statul comunist era păguboasă. Noi nu aveam pe atunci fructe exotice (banane, portocale) decât de sărbători, la carne erau cozi infernale, alimentele de bază (ulei, zahăr, făină) se dădeau cu rația, fiecare familie avea dreptul la o anumită cantitate lunară. Pe bune. Se mergea la alimentară cu bonuri sau acte sau ce hârtii erau atunci ca să îți cumperi ulei. Curentul se mai lua, căldura la fel, apa caldă idem, televizorul nu rula decât două ore pe zi (excepție în weekend, când televiziunea de stat mai emitea și la amiazi), din care o oră era dedicată iubitului conducător. Așa că, după toate aparențele, economia românească mergea foarte prost.
Ceea ce uită sau ignoră unii este că în ultimii ani ai regimului comunist, țara noastră a redus drastic importurile (până și cafeaua ajunsese să fie înlocuită cu un substitut pe bază de furaje, denumit în limbaj popular nechezol, în loc de cacao găseai parcă Cicoare și exemplele pot continua) într-un efort de a se plăti toate datoriile externe. Care s-au și plătit, noi am intrat în '89 cu 0 datorii către alte țări sau bănci, așa că pentru cele pe care le avem acum trebuie să-i tragem la răspundere pe actualii guvernanți.
După '89, piața din România a trecut pe un sistem capitalist, occidental, să-i zic de dreapta (în teorie), iar în țara noastră numărul de firme și firmulețe a explodat dintr-o dată. Desigur, nu-i de ajuns să ai un cadru legislativ favorabil pentru ca lucrurile să meargă bine. Mai trebuie să te și pricepi la afaceri. Așa că, fără o minimă pregătire în domeniu, fără să apelezi la niște servicii de contabilitate cu experiență, fără un capital în primul rând intelectual și abia apoi fiannciar, businessul tău n-are șanse de succes. Și am putut constata cu toții cum după apariția crizei, firmele și societățile comerciale au început să dea faliment pe capete.
Astăzi este și mai ușor să te apuci de o mică afacere, că acum ai netul la dispoziție. Și ce credeți? Același lucru pe care-l vedeam în offline îl vedem și pe net. Sute și sute de persoane au „idei”, pornesc „afaceri”, demarează „proiecte” online. După care ideea lor se dovedește nesustenabilă iar site-ul moare și proiectul se îngroapă. După care aceleași persoane se apucă de alte proiecte. Care tot așa. Și tot așa.
Economia este o știință, o abilitate a intelectului și o materie de studiu. Se învață în liceu, în cadrul unor cursuri specializate, cu un profesor, și ăla e doar abc-ul ei, punctul de plecare. Pe bune, începeți de acolo!
0 comentarii
Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.