Dacă aș vrea o tabletă Vonino Orin HD...

Aș observa că o astfel de tabletă este pusă la bătaie în cadrul penultimei probe a concursului Superblog, intitulată Puterea parteneriatului în blogosferă. Și aș mai nota că proba trebuie scrisă până pe 29 noiembrie 2013, și deci mi-aș înscrie blogul în concurs, pentru că se poate și încă este timp suficient.

tabletă Vonino Orin HD

După care m-aș apuca să colectez informații. Prima informație colectată este că în pagina respectivă apare o siglă ZeList și că juriul este de asemenea o persoană din cadrul ZeList. Apoi, m-aș gândit la definiția cuvântului parteneriat. Și mi-aș da seama că diferența dintre prieten și partener este că prietenia implică niște consonanțe profunde, intime, multiple în timp ce parteneriatul este mai mult un acord pe o anumită temă, având deseori motivații sau implicații financiare. Iar un parteneriat fericit este acela în urma căruia toți partenerii au ceva de câștigat.

Aș trece apoi la partea de documentare. Pentru asta, aș cere opinia unora dintre cei spre care sunt puse linkuri acolo. I-aș ignora cu grație de exemplu pe Irealia, pe Raluca Cincu sau pe el, Spanac. Pe prima pentru că scrie fragmente de jurnal / literatură, pe a doua pentru că mi-ar fi teamă să nu scap o virgulă în plus în mailul adresat ei și pe Spanac pentru că l-am văzut puțin în emisiunea de săptămâna asta de la RadioLynx și are o voce prea slabă. Aș cere în schimb sfatul unor bloggeri ca 'mnealui, care nu scrie literatură și a reușit să câștige o ediție a Superblogului doar cu poezii, ceea ce denotă nu doar inventivitate ci și o bună înțelegere a concursului, sau ca cei de pe arenaIT, pentru că au un blog extrem de nișat, în plus pe domeniul pe care scriu și eu aici. De fapt, mai bine nișat ca Geek - care se adresează atât internauților cât și webmasterilor. Acestea sunt câteva exemple dar, firește, aș analiza toată lista. Aș încerca chiar să le iau interviuri acestor bloggeri. Ulterior, interviurile vor fi publicate integral în articole separate, dar în postarea pentru Superblog mă voi limita să spicuiesc din ele, intercalând contextual anumite întrebări și răspunsuri date de ei.

După care m-aș apuca să scriu articolul. În prima lui parte, aș urmări relațiile de parteneriat de tip blogger - blogger. Care relații sunt mutual avantajoase pe următoarele coordonate: câștigarea de experiență, vizibilitate mărită, crearea de noi prieteni, împărtășirea traficului cu celălalt și primirea unei părți din traficul lui etc. O astfel de colaborare între două bloguri ar fi ușor de implementat, și de fapt o vedem deseori prin blogosferă: cei doi se recomandă sau își pun linkuri unul altuia în diverse articole, își iau interviuri, se recomandă în afară sau se ajută la nevoie. O persoană inventivă ar putea chiar crea un grup de bloguri, în care s-ar putea desfășura anumite concursuri și ulterior dezvolta anumite campanii. Direcțiile pe care pot merge în această parte a articolului meu sunt deja, sper, clare pentru toată lumea.

A doua și cea mai importantă parte a articolului ar vorbi despre parteneriatele de tip firmă - blogger. Când ne referim la ele, pornim de la premiza a ce are unul și nu are celălalt. O firmă are niște produse pe care vrea să și le promoveze. Un blogger are un anumit public. Desigur, există și alte canale pe care firma poate alege să-și facă publicitate. De exemplu, cele clasice: presa, radioul și televiziunea. Ce are un blogger în plus față de aceste canale? În primul rând, credibilitate. Chiar dacă se adresează unui public mai mic, bloggerul este privit de regulă ca o sursă onestă de informații. Oamenii care se uită la televizor schimbă canalul în timpul publicității. Oamenii care intră pe bloguri o fac tocmai pentru a citi opiniile acelui blogger, inclusiv vizavi de anumite produse. Reclama durează la televizor un minut, după care se pierde. Nimeni nu preia spotul publicitar mai departe, pe ziare, pe reviste etc. Articolul scris pe blog nu doar că poate fi preluat dar el rămâne scris acolo și va continua să primească vizitatori din Google și să fie indexat de motoarele de căutare, în fața cărora va sta chezășie pentru calitatea și relevanța paginilor și produselor linkuite în el. Ce nu are bloggerul comparativ cu presa și televiziunea? Prețuri astronomice.

Ar fi așadar ușor să vorbesc despre acest tip de parteneriat, în care bloggerul câștigă experiență, se maturizează, i se deschid în față noi oportunități, își face cunoștințe și ia contact cu universul publicității. Și, de ce nu, câștigă niște bani și notorietate. De cealaltă parte, o firmă care are produse de calitate ajunge să se distanțeze de concurenții ei prin aceea că trimițând produsele acestui blogger pentru a fi testate, va obține recenzii oneste, care vor scoate în evidență plusurile acestor produse față de cele ale concurenței. De asemenea, va primi feedback din blogosferă cu privire la ce își dorește lumea de la acele produse și cum este văzută ea, firma, și produsele ei. Și toate acestea cu cheltuieli destul de mici.

Sunt multe moduri de a implementa concret astfel de parteneriate. Spre exemplu, o firmă ar putea apela la o rețea de marketing afiliat, cum este Profit Share. Sau ar putea contacta administratorii unor grupuri de bloggeri cu influență, adevărate nuclee din blogosferă, cum ar fi cele despre care s-a discutat în prima parte a articolelor, la parteneriatele de tip blogger-blogger. Ori ar putea participa la concursuri de genul Superblogului. Iar efectele unor astfel de campanii derulate de o firmă în blogosferă ar putea fi foarte ușor de urmărit folosind un instrument de genul ZeList Monitor. Unde se poate vedea exact ce impact a produs un anumit brand în blogosferă, de câte ori a fost menționat pe Twitter, câte like-uri și share-uri a primit pe Facebook, care este evoluția lui în timp șamd. Atât în mare cât și în detaliu, până la posibilitatea de a primi mail sau SMS ori de câte ori se menționează un anumit cuvânt cheie pe oricare astfel de blog, cont de Twitter sau de Facebook din România.

Asta aș face eu dacă aș dori să câștig respectiva tabletă. Iar dacă ceva motive bizare m-ar determina să nu mi-o doresc, sau să nu vreau să particip, aș scrie cel puțin un articol pe tema asta, pentru alții care poate sunt înscriși sau o vor.

13 comentarii

alma nahe la 23 noiembrie 2013 la 21:42

Aşa se face pârtie pentru la anul! ;) Ai merita trecut la parteneri. Cred că ai scris despre SB mai mult ca ei(la un loc).

Unknown la 23 noiembrie 2013 la 21:45

Am invatat atat de multe de la tine! Cert este ca nu-i de mine partea asta cu tehnica. Asa-mi trebuie daca visez cai verzi pe pereti...mi-a trebuit confirmare. Curand ma voi intoarce la cuvinte si vise.

Anonim la 23 noiembrie 2013 la 21:45

Cristi, vezi ca nu sunt singura care gandeste intr-un anume fel??

Ethos la 23 noiembrie 2013 la 21:53

@alma nahe În primul rând că n-am scris pentru SB ci pentru unii bloggeri prieteni. În al doilea rând, n-am ce să câștig (încă) dintr-un asemenea parteneriat. Iar la anul nu-i sigur că voi avea timp să particip. :)

@Maria Călin Păi dacă te-ai prins în horă, joacă până la sfârșit! Ești pe locul 26, ai șanse să accezi pe podium. Ce mai sunt, două probe? Poate fi și o probă pentru tine, să-ți demonstrezi că poți să-i bați și la specialitatea lor, gen. :))

@Dana Lalici E prea vag, mai dă din casă... :)

alma nahe la 23 noiembrie 2013 la 22:54

;)

'mnealui la 29 noiembrie 2013 la 08:24

Multumesc frumos.

Ethos la 29 noiembrie 2013 la 22:36

Cu plăcere.

Irealia la 14 decembrie 2013 la 09:34

Da, da, da! Ignorați-mă, da` cu grație, să nu spargeți vreun bibelou pe lângă mine că mi-s nevricoasă. Am luat și eu interviuri și m-am documentat când am avut de scris pentru proba asta! ;)
Btw, vezi că aș avea nevoie de-un picior de ajutor! Mulțam fain și anticipat!

Ethos la 15 decembrie 2013 la 23:25

M-am uitat pe mail, pe Facebook, n-am găsit niciun mesaj. Numai dacă vrei să mă bazez pe intuiția mea masculină să ghicesc la ce vrei să te ajut. :)

Irealia la 16 decembrie 2013 la 21:55

Și eu care mă gândeam că te-am supărat cu ceva! Pfuuu, respir liniștită, eu și când dorm stresez lumea.
Scrisesem pe blog un articol și te menționasem, am crezut că sună alarma, dar n-a sunat, așa că mi-am închipuit ce-ți spusesem mai devreme și m-am apucat singură de treabă. Mare minune mare, am și reușit. :) Dar tot o să vreau să-ți pun o întrebare, ceva mai încolo. Nu te las s-o ghicești, fii pe pace! :) Mulțam.

Ethos la 17 decembrie 2013 la 11:16

Ok. :) Între timp am văzut și eu pe blog. Nu, nu se primesc trackback-uri pe Blogger/Blogspot (platforma pe care e făcut acest blog). Mulțumesc pentru link. Îl poți pune pe Geek simplu (fără m3d1a)? :)

Irealia la 20 decembrie 2013 la 15:31

Am putut! ;)

Irealia la 20 decembrie 2013 la 15:31

Ah, e cu plăcere! ;)

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă