Update la Page Authority, august 2016

De când Google și-a închis PageRank-ul, sau mai bine zis l-a ascuns de ochii indiscreți ai publicului, instrumentele Moz au devenit factori de referință în domeniu. Zilele trecute Moz și-a actualizat indicii pentru site-urile web, așa că dacă sunteți posesorul unui site sau blog, puteți intra aici să vă verificați situația. Iată câțiva parametri pe care îi puteți urmări:

indici seo

PA, sau Page Authority, reprezintă autoritatea unei anumite pagini web. Dacă pe homepage aveți un PA peste 25, atunci e binișor. DA, sau Domain Authority, calculează autoritatea domeniului în sine. Adică eficiența linkurilor pe care le puneți nu pe homepage, ci pe o pagină oarecare a site-ului sau într-un articol oarecare de blog. Dacă aveți DA peste 18-20, atunci e bine. Atenție: DA este relevant în cazul domeniilor deținute de voi. Dacă aveți un blog gratuit pe wordpress.com sau blogspot.com, atunci DA va reprezenta autoritatea acestor două domenii și nu va spune prea multe cuvinte despre blogul dvs, așa că nu vă bucurați dacă vedeți valori uriașe la el.

Blogurile mele s-au menținut la același nivel sau au crescut. Acest lucru e natural, având în vedere activitatea recentă de pe ele. Astfel, pe Geek am acum DA 33 și PA 26, în urcare față de 31 și 26 cât aveam înainte, iar pe SunLog am DA 36 și PA 24, în urcare față de 33 și 21. Și pe Blog Media am crescut cu un punct la PA.

Voi cum stați cu site-urile proprii?

1 comentarii

Personale la 5 august 2016 la 18:18

Multumim
Super idee.

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă