Hidrogeotesting - Review de site

Astăzi o să realizez un nou review SEO. Site-ul analizat se ocupă cu studii geotehnice hidrogeotesting și montarea de puțuri de apă. Îl puteți accesa la adresa hidrogentesting.ro sau dând click pe linkul anterior.

hidrogeotesting

În primul rând, site-ul are design sau aspect excelent. Un header atractiv, cu culori captivante dar liniștitoare, cu fonturi mari și relaxante, foarte ușor de citit, cu un conținut foarte bine așezat în pagină și un footer cel puțin la fel de inspirat ca partea de sus, site-ul nu poate trece decât la recomandări din acest punct de vedere. Deși nu știu prea multe despre foraje, ecologie, subteran și ape, ba chiar am o anumită... hai să nu-i zic avertisate dar într-un fel lipsă de afinitate cu aceste domenii, pe care le bag în oala comună a construcțiilor, agriculturii și mineritului, am fost atras să citesc mai multe pe el. Pentru că ceea ce arată bine, de obicei atrage atenția, se face remarcat.

Și deci am citit. Și am aflat că băieții de acolo realizează studii geotehnice, studii hidrologice și puțuri de apă. Pentru toate entitățile (a se citi fizice sau private) și buzunarele. Primele, studiile geotehnice, înțeleg că sunt obligatorii înaintea primirii avizului de construcție la orice. Deci e ca un fel de asigurare la mașină, trebuie să o faci, fie că vrei, fie că nu vrei. Sigur, ne putem întreba de ce să mai dăm bani și pe ele, poate merge o ștampilă obținută cu o mică șpagă etc, dar mă gândesc acum la atâtea case care se surpă din cauza unor inundații sau alunecări de teren, teren ce, la un studiu minuțios făcut, nu ar fi fost recomandat pentru acele locuințe.

Cu această ocazie mi-am adus aminte de o întâmplare povestită de un țăran din satul bunicului meu. Țăranul respectiv spunea despre un tânăr ce locuia la sat dar făcuse facultatea, parcă inginer de profesie, nu mai rețin. Și în timp ce toți ceilalți alegeau ce și unde să planteze anul viitor de comun acord (sau mai bine zis se luau după ce face și vecinul, astfel cel care avea primul inițiativa - care era luată după cum îl tăia capul - dădea trendul la tot satul), el a luat niște mostre de pământ din locurile pe care le deținea și l-a dus la analiză la un laborator. Iar anul următor a plantat cartofi nu unde a pus toată lumea, ci acolo unde solul era cel mai propice acestei plante. Și a avut o recoltă excelentă, tot spre deosebire de consătenii lui.

Mai departe, studiile hidrologice se referă la analiza solului pentru a determina eventualele surse subterane de apă. Și sigur că și aceste studii pot fi utile nu doar persoanelor fizice dar și diverselor firme, regii de apă sau instituții etc. În fine, realizarea unor puțuri de apă poate fi salutară în zonele unde aceasta (apa) se găsește greu sau se distribuie cu picătura. De exemplu în anumite sate.

Odată documentarea făcută, am mai observat că tema site-ului este „responsive”, adică se adaptează device-ului pe care-l folosești, iar site-ul are atașat și un blog, care-i pe WordPress, având la bază o temă creată de fondatorii WordPress-ului (clasica Twenty Thirteen), și pe site se poate interacționa cu ei în sensul că dacă vei comenta, vei primi răspuns.

Nu mai stau să analizez headingurile, titlurile de pagină, descrierile, imaginile și alte elemente de SEO on page. Pentru că în cazul de față nu-i vorba doar de un SEO de calitate, ci de ceva mai mult: un marketing de calitate.

0 comentarii

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă