De ce nu merge economia la noi

Suntem mari consumatori de mașini, mobile și calculatoare. Și totuși, o ducem destul de rău. De exemplu, prețul laptelui este cu 20% mai mare în marketurile noastre decât în cele din Paris. Benzina, și n-o să vă vină să credeți, costă aproape dublu decât în state. Ce spun toate acestea? Evident, că avem o economie care „duduie”. Dar să detaliez puțin și să vedem de ce s-a ajuns aici. Nu am pretenția ca toată lumea să priceapă mecanismele ce stau la baza bunei funcționări a economiei unui stat. Totuși, elementele prezentate în continuare sunt atât simple cât și elementare sau de bun simț. Să purcedem dară.

economie proasta

În primul rând, noi avem o problemă, ca țară, ca popor, cu ideologia socialistă. E adevărat, am abolit-o (teoretic) în '89, dar ea s-a păstrat în sufletele noastre și ne curge și acum prin vene. Este motivul pentru care avem atâtea partide și partiduțe de dreapta, ce nu reușesc să se definească, și un singur partid monolit, unitar, de stânga, deținând majoritatea în parlament. Partid de stânga înseamnă politici sociale, alocații, subvenții. Asta face cu ochiul laturii pasive, socialiste din noi, dar noi nu înțelegem un mecanism simplu: banii provin întotdeauna de undeva. Ceea ce statul ne dă cu stânga, trebuie să ne fure înapoi cu dreapta. Și astfel au apărut taxe și impozite tot mai mari.

Taxele și impozitele au în teorie scopul de a aduce bani la buget. În practică, din cauza corupției generalizate, banii ajung fie pe pensiile, alocațiile și subvențiile de mai sus (politica de stânga, să curgă voturile!), fie în buzunarele altora. Taxele mari omoară efectiv economia. De ce? Pentru că economia, ca să-și revină, trebuie să se bazeze pe IMM-uri, adică pe intreprinderi mici și mijlocii. Însă, în loc de vreun ajutor minimis, micii intreprinzători primesc de la stat taxe peste taxe. Controale, impozite, țepe și apoi iar controale. În loc de sprijin, li se bagă bocancul în gură. Consecința directă este că fie afaceriștii vor face evaziune fiscală, iar asta nu ajută economia, fie nu vor putea avea profit, iar asta iarăși nu ajută economia. În timpul ăsta, datorii de milioane sau miliarde de euro ale marilor concernuri sunt iertate prin decrete guvernamentale.

Apoi, politica instabilă face ca străinii să nu dorească să investească în România. De ce să-și deschidă o firmă aici când peste un an legea se poate schimba și ei se pot trezi cu încă o taxă, cu încă o condiție, adică practic țepuiți? Au și ei două variante: fie cotizează la cine trebuie în parlament, și atunci câștigă diverse licitații dar serviciile prestate se dovedesc în contra intereselor României, fie își fac fabrică în China, unde există mână de lucru ieftină și stabilitate politică, și atunci asta ajută economia, dar nu a noastră, ci a Chinei, bineînțeles.

Și iată cum, paradoxal, un stat declarat comunist (China) a ajuns să surclaseze un stat declarat capitalist (România) tocmai la capitolul economie.

0 comentarii

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă