Era un citat din Lao Tse, care suna cam așa: „Paznicul bun nu are nevoie de lacăte și zăbrele, și totuși, nimeni nu poate deschide ceea ce el a închis”. Just. Și totuși, oamenii își bazează siguranța proprie pe intrumente exterioare.
Discuția pornește de la Windows XP, care începând de lua asta (8 aprilie ca să fiu exact) nu mai este sprijinit de Microsoft. Adică, eventualele erori descoperite pe parcurs nu vor mai fi corectate iar Windows XP-ul nu își va mai face update. Ceea ce, cu timpul, îl va face tot mai vulnerabil la amenințări informatice. Dar de aici și până la titlurile bombastice apărute prin presă sau pe la televizor, de genul că Microsoft nu ne mai protejează iar hackerii vor pune mâna pe datele noastre personale, creând impresia că acest lucru se va produce începând cu primele ore ale lui 9 aprilie (care deja a trecut, evident), e cale lungă.
În realitate, cel mai bun antivirus este propria educație virtuală. Pe unde intrăm pe net, ce site-uri vizităm, ce programe descărcăm, unde dăm click, ce atașamente rulăm (mailurile rămân în continuare o sursă principală de infecție), ce mailuri credem și așa mai departe - iată lucrurile unde ar trebui să insistăm. Nici un antivirus, oricât de bun ar fi, nici un update al Windowsului și nici măcar Linuxul nu ne va feri de următoarea situație (foarte des întâlnită de altfel): un mail ne anunță că au avut loc anumite schimbări la Banca Transilvania și ne cere să ne logăm pe site-ul acestei bănci, dându-ne link la el, pentru a ne actualiza ceva date de contact. În realitate, site-ul din link este unul fals, care doar arată ca cel real, și care are scopul de a ne fura userul și parola. Dacă noi intrăm inconștienți pe acel link (în loc să scriem în bara de URL-uri a browserului bancatransilvania.ro, care este soluția corectă și ne duce pe site-ul bun), nici un antivirus sau firewall nu ne va proteja datele pe care practic le punem pe tavă celui care ne-a trimis mailul.
Nu doar pe internet securitatea stă în mâinile noastre. Chiar și în viața de zi cu zi. Desigur, dacă avem niște bunuri pe care vrem să le protejăm, un sistem de alarmă, o cameră de supraveghere, un sistem de tip control acces etc ajută. Și, slavă Domnului, avem de unde să alegem, pentru că tehnologia este foarte avansată și la îndemâna tuturor. Dar inventivitatea omului este și ea pe măsură, și va dejuca cele mai bune mecanisme exterioare. Nu doar în filme, unde vedem hoți care trec de cele mai sofisticate sisteme de alarmă ale unor bănci, ci și în realitate.
Spre exemplu, să presupunem că e seară, veniți acasă și vă parcați mașina în fața blocului, ieșiți din ea, apăsați pe butonul care activează alarma și apoi intrați în bloc. Fără să fiți atent la faptul că, în apropiere, se află o altă mașină cu doi indivizi în ea, și că atunci când ați apăsat pe buton, nu s-a auzit sunetul (declicul) cu care erați obișnuit. Pentru că, în acea mașină, cei doi aveam un aparat cu care bruiau mini-telecomanda din mâna dvs, pentru că putem să-i spunem telecomandă, apăsând acel buton se transmite un semnal infraroșu către mașină, semnal care activează sistemul de alarmă. Numai că acel semnal a fost bruiat iar mașina rămâne deschisă. Ei bine, cum ne poate ajuta tehnologia în situația asta? Că oricât de bun și de performant este sistemul de alarmă instalat în mașină, dacă el nu este pornit, e egal cu zero iar mașina va fi furată la noapte.
Concluzia? Tehnologia este bună dar creierul uman are rolul principal. Singură, tehnologia nu poate înlocui inteligența umană, al cărei produs este. Dacă noi nu gândim sau nu suntem atenți, nici un aparat, robot, calculator, sistem de protecție din lume nu ne va feri de probleme. Ele sunt utile doar dacă sunt folosite cu cap.

0 comentarii
Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.