Ce blog să îmi fac?

Multă lume care intră pe net pentru prima dată, în special din categoria tineretului, se gândește să își facă un blog. Motivele pot fi diverse și multiple: dorința de a te exprima (mai ales la elevi sau fete), de a te descărca de anumite emoții și sentimente negative (blogul jucând aici rolul unui jurnal clasic; din nou, mai ales la fete întâlnim lucrul ăsta), de a-ți demonstra că știi să scrii sau de a face bani. Tentația banilor este prezentă în mult mai multe locuri virtuale, practic netul e împânzit de idei de a face bani, fie prin construcția unor site-uri, fie prin Google Adds, fie utilizând platforma Facebook, fie prin diverse sisteme cum ar fi VivaSMS și exemplele pot continua.

blog

Pentru că blogurile totuși implică un anumit efort intelectual, ceea ce presupune două lucruri distincte: în primul rând să ai un anumit intelect, adică să fii capabil să scrii coerent și să transmiți niște idei, iar apoi să îl pui la lucru, majoritatea celor care doresc să facă bani pe net se orientează spre alte domenii. Însă ceea ce ei nu știu este că blogurile constituie una din cele mai sigure surse de a-ți suplimenta veniturile, în timp ce în foarte multe alte direcții riști să dai peste țepe la tot pasul.

Deci, a-ți face blog este o idee bună, mai ales dacă vrei să faci ceva bănuți. Dar ce fel de blog să îți deschizi? Poate unul generalist, în care să scrii despre tot ce-ți trece prin cap, având astfel mai mult material sau idei de articole? De exemplu, ai văzut aseară un film, poți scrie despre el. Ai pățit o chestie ciudată la școală sau la serviciu, o poți posta pe blog. Și așa mai departe. Ei bine, sfatul meu este să nu procedați așa. Dacă sunteți serioși în legătură cu bloggingul, cel mai bine este să vă faceți un blog de nișă. Adică un blog axat pe o anumită tematică sau pe un anumit domeniu.

bani online

Domeniul va trebui să îl alegeți pe baza preferințelor proprii. De exemplu, să zicem că sunteți pasionat de pescuit, pe care îl practicați în timpul liber. Atunci v-ați putea deschide un blog de pescuit. Acolo veți scrie doar lucruri de interes pentru pescari, fie ei amatori sau profesioniști. Asta nu înseamnă că nu puteți folosi în continuare categoriile sau etichetele pe care platforma de blogging vi le pune la dispoziție. Puteți foarte bine, de exemplu vă faceți o rubrică de știri - unde publicați doar știri și noutăți legate de pescuit, o rubrică pentru începători - un fel de ghid cu elemente de bază pentru pescarii amatori, o rubrică unde faceți review-uri la diverse articole de pescuit și așa mai departe.

Puteți scrie pe acel blog chiar și curiozități din lumea acvatică, puteți prezenta anumite specii de pești, puteți face poze, deci crea o rubrică de fotografie. Dar tot ce veți scrie va fi, într-un fel sau altul, legat de acest domeniu, al pescarilor. De ce? Pentru că astfel veți atrage un public foarte bine targetat. De exemplu, să zicem că cineva caută pe google magazin pescuit online, și ajunge pe blog la voi, pentru că ați scris niște articole despre magazine unde se pot cumpăra undițe, plute, momeli etc. Evident, persoana care a făcut această căutare în Google este foarte interesată de domeniul peștilor, așa că îi va plăcea blogul dvs și sunt multe șanse să vă devină cititor fidel.

pescuit

Odată ce aveți format un public, puteți începe să câștigați bani, de exemplu recomandând anumite produse din acest domeniu, în înțelegere cu un anumit magazin care le comercializează. Voi prezentați produsele în cauză iar firma vă plătește un comision după vânzările realizate de persoanele care au intrat pe magazinul lor online de pe blogul dvs. Dacă ați fi avut un blog generalist în loc de unul nișat, partea cu câștigul ar fi fost mult mai dificilă, pentru că nu toți cititorii dvs ar fi fost interesați de pescuit, și ar fi fost foarte greu să recomandați un anumit produs care să-i intereseze pe toți (sau cel puțin să nu-i plictisească pe majoritatea).

Iar dacă totuși vreți să scrieți și despre filmele văzute sau întâmplările petrecute la școală, puteți să vă faceți și un al doilea blog, generalist, pe lângă cel dedicat pasiunii dvs principale, cu prinsul peștilor...

0 comentarii

Pentru afișarea avatarului, utilizați un cont Google. Nu faceți reclamă: comentariile cu linkuri spre magazine online (inclusiv pe nick) vor fi marcate cu spam. Lucru pe care probabil nu-l doriți, dacă ne gândim că blogul de față e găzduit de Google.

Comentarii

ZeList

Arhivă