Câte ceva despre homeopatie

Homeopatia este o ramură a medicinei alternative. Pentru cei care nu ştiu, medicina alternativă însumează metodele neortodoxe, adică neştiinţifice, de prevenire şi vindecare a diverselor boli. Aici intră medicina naturistă, ayurveda (medicina străveche indiană), acupunctura (cu origini în China), presopunctura şi altele. Homeopatia se ocupă cu stimularea capacităţii de vindecare a organismului, prin tratarea pacienţilor cu preparate foarte diluate, despre care se crede că sunt extrem de eficiente pe multiple planuri.

Principiul, din câte înţeleg eu, pentru că nu sunt un expert (deci luaţi opiniile pe care le exprim aici drept exact ceea ce sunt, adică opinii subiective), este că omul trebuie privit ca un întreg şi tratat ca atare. Cu alte cuvinte, în timp ce medicina clasică ne propune un tratament ce vizează exact organul afectat, homeopatia pleacă de la premiza că omul este un ansamblu complex, un tot unitar, iar o afecţiune a unui organ este de fapt doar simptomul vizibil al unui dezechilibru în funcţionarea întregului. Astfel, se încearcă vindecarea bolii la nivel de cauză, nu de efect, şi regenerarea fiinţei pe multiple planuri: vital, energetic, psihic şi chiar spiritual.

Unul din motivele pentru care consider că homeopaţii au dreptate se regăseşte în observarea faptului că în cadrul fiinţei umane lucrurile sunt interconectate. De exemplu, dacă avem un serviciu stresant, dacă şeful ţipă zilnic la noi etc, riscăm ca în timp să dezvoltăm anumite afecţiuni fizice. Invers, un corp bolnav ne afectează tonusul şi buna dispoziţie. Mens sana in corpore sano, străvechiul dicton roman ce probabil funcţionează în ambele sensuri (un corp sănătos duce la o minte sănătoasă dar şi invers), nu face decât să întărească premiza pe care homeopaţii îşi bazează întreaga lor activitate. Şi dacă aceştia se înşeală, adică în cel mai rău caz, în care homeopatia nu-i bună de nimic, rău tot n-are ce să ne facă, spre deosebire de medicina clasică alopată, ale cărei efecte secundare le cunoaştem cu toţii.

Din păcate, la ora actuală astfel de terapii sunt privite cu multă suspiciune de către populaţie şi uneori blamate de către medicii alopaţi. Desigur, poate că asta are ceva de-a face şi cu faptul că omul s-a îndepărat treptat de natură, devenind rigid, cu o minte îngustă, încrezător doar în tehnologie. Astăzi, dacă ai un cabinet de medicină alternativă, mai uşor ţi-l vei promova spunând că oferi tratamente naturiste pentru ficat ieftine, decât că încerci să abordezi procesul de vindecare într-o manieră holistică, în care pacientul încetează a mai fi văzut ca o simplă sumă aritmetică a părţilor sale componente.

Sper însă că, pe măsură ce va trece timpul, oamenii îşi vor schimba opinia despre astfel de terapii, apropiindu-se tot mai mult de ele.

Poţi face videochat dacă eşti bărbat?

V-aţi pus vreodată întrebarea de ce n-ar fi videochatul un job la care pot aplica şi bărbaţii? În fond, un studio clasic, în care se pot angaja doar fete, este o afacere foarte misogină, dacă mă întrebaţi pe mine. Da, e adevărat că fetelor de acolo li se oferă salarii mari (dacă firma e serioasă) şi deci ele se poate spune că beneficiază de nişte oportunităţi în plus, că un bărbat nu se poate angaja acolo şi deci nu are aceste oportunităţi salariale. Dar pentru cine se aranjează, îmbracă cât mai sexy, machiază etc acele fete? Pentru cine stau ele ore în şir în faţa camerei web? Nu pentru a clăti ochii unor bărbaţi? Cu cine interacţionează ele pe net? Ee? Nu vă sună asta a ceva discriminare?

Păi chiar aşa: de ce femeile din întreaga lume nu şi-ar dori şi ele câteodată să intre pe net şi, sub protecţia unui pseudonim, să acceseze o cameră web în care să vadă un bărbat tânăr, cu un trup de semizeu? De ce femeile n-ar putea şi ele avea fantezii erotice cu noi, bărbaţii? Nu vi se pare misogin să nu ne ocupăm şi de ele? Este bine, există cel puţin o firmă care face angajari videochat online şi pentru bărbaţi. Eşti bărbat, ai un trup sculptat din marmură, eşti lipsit de inhibiţii şi vrei să încerci marea cu sarea? Poţi să îţi depui cererea de angajare pe black-studio.ro. Spuneţi voi că nu-i asta cea mai interesantă ştire citită azi! :)

Vârsta unui bărbat care doreşte să se angajeze la ei trebuie să fie cuprinsă între 18 şi 27 de ani, spre deosebire de femei, care pot avea de la 18 până la 60 de ani. Fapt ce demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că sexul slab este triumfător în lupta pentru graţie şi frumuseţe, nepierzându-şi calităţile odată cu înaintarea în vârstă! :) Adică, o fată poate fi senzuală şi atrăgătoare şi la 50 de ani, un bărbat nu (cred ei!). În orice caz, restul cerinţelor sunt comune celor două sexe, adică: acte de identitate, abilităţi de operare pe calculator, cunoştinţe acceptabile (ei zic bune sau foarte bune) de limba engleză, abilităţi comunicative, aspect fizic plăcut, încredere în sine.

În ultima perioadă site-urile de profil au împânzit efectiv netul, ca ciupercile după ploaie. Pentru mine, ăsta e un semn bun: înseamnă că pudibonderismul ce ne caracteriza în perioada comunistă este, la fel ca şi perioada, de tristă amintire. Pentru că hai să fim serioşi: să-ţi fie jenă să vorbeşti despre sex în 2015 este anacronic.

Microsoft renunță la Internet Explorer

Nu cu mult timp în urmă, au apărut o serie de zvonuri despre o iminentă îngropare a browserului produs de Microsoft, Internet Explorer. Ei bine, vestea s-a confirmat. Gigantul ce produce Windowsul a început să lucreze la un nou browser. Până când îi va găsi un nume (care se pare că va conține Microsoft la prefix), proiectul a fost numit Project Spartan.

Cât poţi câştiga la un studio de videochat?

În ultima vreme, am observat că o mulţime de studiouri de videochat şi-au deschis site-uri. Ca urmare, navigând pe net, ţi-e imposibil să nu dai peste unnul dintre ele, sau peste un articol care face referire la aşa ceva. Şi unde ţi se spune că vei câştiga sume imense de bani, aproape la sigur. Dar cât este real şi cât este mit în cazul acestor afirmaţii? Şi, dacă chiar intenţionezi - ca fată - să te angajezi în domeniu, cum poţi recunoaşte studiourile promiţătoare de cele mai puţin credibile?

Nu demult, am avut o discuţie cu o fată care a practicat aşa ceva, atât singură, acasă, cât şi în cadrul unei firme. În rândurile de mai jos o să fac o paralelă între ce scrie pe pagina unui studio de videochat din Bucureşti, respectiv FunkStudio, şi ce mi-a spus ea. Pe scurt, doar la nivelul unor idei de bază, şi cu scop orientativ, fără pretenţia deţinerii adevărului absolut.

Salariul unei angajate, ne spun cei de la FunkStudio, poate depăsi cu mult 5000 de dolari pe lună. O afirmaţie destul de îndrăzneaţă la prima vedere. Aceşti bani nu sunt câştigaţi încă de la început, ni se spune tot acolo. În primele trei luni, datorită faptului că eşti începătoare, te vei apropia probabil de 1000 de dolari, ceea ce tot reprezintă mult peste media unui salariu din România. Mai departe însă, pe măsură ce vei deveni mai experimentată şi eficientă, vei putea câştiga triplu şi chiar mai mult. Să fie toate acestea adevărate?

Conform amicei mele, este posibil. Bine, ea nu mi-a dat o sumă exactă, dar mi-a spus de mulţi bani. Cu câteva condiţii. În primul rând, trebuie să fii prezentabilă. Asta nu înseamnă musai dimensiuni de fotomodel, ci mai degrabă să ştii să-ţi pui în evidenţă atuurile şi să te îngrijeşti. Apoi, trebuie să-ţi meargă mintea.  De ce? Deoarece farte mulţi clienţi ajung să interacţioneze cu tine pentru că sunt singuri sau pentru că relaţiile lor cu familia s-au răcit. Mai mult decât un show erotic, ei caută atunci în tine o confidentă, care să-i simtă şi să-i înţeleagă. În aceste condiţii, inteligenţa, deschiderea, sociabilitatea şi capacitatea de a empatiza cu celălalt contează chiar mai mult decât aspectul fizic, mi-a zis prietena mea. În fine, dacă nu eşti pe cont propriu, mai contează şi cât de serioasă e firma la care te-ai angajat. Iar asta n-o poţi ştii de la început dar, părerea mea, dacă avem un site al firmei, o pagină de Facebook, un sediu central, nişte date de contact şi numere de telefon la vedere, persoane pe care le poţi suna şi care îţi răspund respectuos, toate acestea sunt semne pozitive cu privire la firma în cauză.

În concluzie, am înţeles că da, poate fi o activitate bănoasă. Cu condiţia să fii dezinhibată şi să te descurci în acest domeniu. Cât priveşte subiectul moralităţii (sau imortalităţii) unui astfel de job, l-am tratat deja într-un articol pe tema videochatului ca activitate tabu.

Fizică aplicată: epurarea apei de hidrocarburi

V-aţi putea întreba de ce nu chimie aplicată, iar răspunsul e că apa nu reacţionează cu uleiurile. Dar într-o spălătorie auto, de exemplu, sau într-un depozit de carburanţi, apa ajunge mereu impregnată cu astfel de impurităţi. Şi trebuie, evident, curăţată, afară de cazul că găsiţi voi o soluţie magică să o faceţi pe toată să dispară ca prin farmec. Materialul următor prezintă un mecanism practic de curăţare - sau mai bine zis separare - a apei de astfel de uleiuri reziduale şi are la bază procedeul implementat de Dumar Construct în propriile separatoare de hidrocarburi şi pe care fanii fizicii aplicate îl pot verifica acasă.

Pentru a separa apa de grăsimi, uleiuri şi hidrocarburi, Dumar ne propune un container prefabricat din beton, cu peretele gros de 12 cm şi suprafeţele (interioară şi exterioară) acoperite de 3 straturi de vopsea pe bază de răşini epoxidice, care-l imunizează. Dar, dacă vreţi să faceţi experienţa acasă, puteţi utiliza orice vas închis, suficient de mare. Veţi mai avea nevoie de un filtru coalescent bun, cu rolul de a uni picăturile fine de grăsime în picături mai mari, pe care nu ştiu de unde îl puteţi procura, şi de apa poluată în sine, de care puteţi face rost de la orice benzinărie sau spălătorie auto din apropiere.

Filtrul coalescent se montează la orificiul de intrare de pe vas. Separatorul Dumar are un racord e intrare prevăzut cu un spărgător de jet, care elimină eventuala presiune a apei. Tot ce trebuie voi să faceţi în lipsa lui este să turnaţi apa în vas încetişor, nu dintr-o dată. Mai departe, apa trece prin filtru şi ajunge în vas. După care trebuie lăsată acolo un timp suficient. În acest timp, uleiul, mai uşor decât apa, se va ridica treptat la suprafaţă, lăsând o pătură de apă curată dedesubt. Aceasta este esenţa procedeului.

În realitate, lucruile sunt ceva mai complexe, căci apa este adeseori poluată şi de alte impurităţi grosiere, materiale (cum ar fi nisip, pământ, pietriş, nămol). Separatorul de la Dumar are două compartimente, primul cu rol de decantare a acestor impurităţi materiale. Abia după decantarea lor apa intră în compartimentul al doilea. Mai departe, vasul vostru este de test dar separatorul trebuie să se asigure că, odată apa curăţată, există şi un mecanism de scurgere a ei, lăsând uleiurile în interiorul separatorului. Puteţi consulta mai în detaliu schema completă de funcţionare a acestor tuburi accesând linkul de mai sus.

Câteva lucruri despre München

Munchen este, după cum poate deja ştiţi, capitala landului Bavaria din Germania. În Germania „landurile” sunt unităţi administrative teritoriale, asemenea judeţelor de la noi sau aşa-numitelor counties din Marea Britanie. Cu peste 1300000 de locuitori, Munchen se află pe râul Isar. În ce priveşte numele, el vine de la Monch, care înseamnă călugăr, monah (din latină: monachus). Mai exact, undeva înainte de 1158, nişte călugări de la mănăstirea Schaftlarn au înfiinţat pe locul care acum se numeşte Petersbergl (şi care se află în interiorul oraşului) o colonie.

Nymphenburg Palace

Pe la 1200, localitatea a primit statutul de cetate şi a fost fortificată. Ea avea să devină Munchenul de azi. Oricum, drumul nu a fost unul neted, căci în 1300 întregul oraş a fost cuprins de flăcări. Dar a fost reconstruit de Ludovic al XIV-lea câţiva ani mai târziu. Mult mai tâzriu, Hitler avea să-l numească centru sau capitală a mişcării naziste. Distrus a doua oară în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost reconstruit din nou, în perioada postbelică, după un plan meticulos.

Orice oraş cu o anumită încărcătură istorică merită, desigur, vizitat. Dacă ar fi să facem o excursie până în Germania, ce am putea vedea în Munchen? Ei bine, în primul rând am putea admira clădirile în sine. Arhitectura oraşului este un interesant amestec de clasic şi modern, căci unele ruine pe care se aşează noile construcţii (sau cele restaurate) poartă încă pecetea timpului şi a istoriei. Astfel, într-un studiu realizat pentru National Geographic Traveler, Munchen a fost clasat pe locul 30 din 100 de candidaţi în topul oraşelor sau locurilor de vizitat pentru amprenta lor istorică.

Muzeul BMW

Cât ar costa astăzi o excursie acolo? Cheltuielile cu cazarea, masa şi distracţiile sunt greu de estimat. Poate cel mai bine ar fi să căutaţi nişte bloguri de turism, ale celor care au vizitat oraşul, şi să le citiţi impresiile. Drumul în sine ar fi undeva pe la 140 de euro, dus-întors, dacă îl rezervaţi din timp. Sau, dacă vreţi să faceţi o escală în cadrul unei călătorii mai întinse, e destul de ieftin să ajungeţi din Munchen la o altă capitală europeană, cum ar fi Parisul.

În orice caz, dacă vă decideţi să treceţi pe acolo, nu puteţi rata Muzeul German, aflat pe o insulă a râului Isar, care este cel mai mare muzeu de ştiinţă şi unul dintre cele mai vechi din lume. Iniţial insula în cauză nu avea nicio construcţie datorită deselor inundaţii dar această problemă a fost rezolvată printr-o arhitectură cu protecţie la astfel de inundaţii. Dar acesta nu e singurul muzeu pe care oraşul are să vi-l pună la dispoziţie. Şi vizitându-le pe toate, veţi lua contact cu opere de artă şi colecţii întregi din paleontologie, geologie, mineralogie, zoologie, botanică şi antropologie.

Frauenkirche

Munchen mai este cunoscut pentru câteva galerii de artă semnificative, cu exponate nu doar germane ci şi greceşti sau romane. De altfel, aici s-au născut, au locuit sau au murit artişti şi cântăreţi celebri, dintre care amintim: Orlando di Lasso, W.A. Mozart, Carl Maria von Weber, Richard Wagner, Gustav Mahler, Richard Strauss, Max Reger, Carl Orff şi alţii.

Un alt obiectiv turistic din zonă îl constituie Piaţa Maria, numită după coloana cu statuia Născătoarei din centrul ei. Aici se află atât primăria veche cât şi primăria nouă, cu turnurile lor impunătoare, dintre care cel nou adăposteşte un mecanism cu statuete şi clopoteţi precum şi un ceas ornat, ce mişcă figurine reprezentând scene medievale şi este acţionat la anumite ore. În piaţă se mai află câteva biserici faimoase, dintre care cea mai veche este Biserica Sf. Petru.

Bavaria Statue

Chiar în centrul oraşului, mai puteţi vizita aşa-numita Grădină Englezească, celebră printr-o practică insolită: nudismul. Poate că nu ne-am fi aşteptat de la sobrii şi calculaţii germani, dar iată că nu au astfel de complexe şi, dacă doriţi, puteţi practica nudismul liber la ei în oraş. :) Şi ar fi încă multe alte lucruri interesante de vizitat. Departe de a fi epuizat subiectul, mă opresc totuşi aici, pentru a nu obosi cititorul cu un text extrem de lung. Cei care doresc mai multe informaţii despre oraşul celor peste un milion sunt invitaţi să acceseze acest articol, unde vor găsi şi alte obiective turistice la fel de interesante.

Însă nu puteam vorbi de germani fără a aminti de bere. Berea este un fel de emblemă sau marcă a Germaniei în lume, la fel cum cafeaua este asociată cu Columbia sau ceaiul negru cu China. Nemţii au chiar o sărbătoare a berii, intitulată Oktoberfest, care ţine două săptămâni. În pofida numelui, acest festival începe la sfârşitul lui septembrie, abia a doua lui parte prinde începutul lunii octombrie. Lucru care-mi aminteşte de un banc pe tema muncii la diferite naţiuni. Dar despre el, într-un alt articol...

Unde a greșit Mihaela Rădulescu

Am văzut înregistrarea emisiunii Românii au talent, de vineri. A pus-o cineva pe net, pentru că ProTV-ul nu o dă în reluare din câte știu. Ei bine, în acea emisiune este o fază pe care aș eticheta-o ca urâtă. La un moment dat, intră pe scenă două fete, care fac un excelent număr de gimnastică. Superb. Primesc aplauze și patru de DA  din partea celor patru membri ai juriului. Dar Mihaela se trezește să îi spună uneia dintre ele, care într-adevăr era mai plinuță, că data viitoare sau anul viitor să nu o prindă fără 5 kg mai puțin. După care se pornește o mică „ceartă” între ea și Andra, pe această temă.

Eu nu sunt Mihaela Rădulescu. Și nici măcar nu sunt o personalitate publică, ca ea. Dar sunt un bărbat, am capul pe umeri și o să vă spun unde cred eu, de fapt nu, unde sunt sigur eu că a greșit dânsa. Nu are importanță câte kilograme ai ca să faci performanță. Sau, are importanță, dar nu e principalul criteriu. Iar dacă nu țintești medalia de aur de la Olimpice, atunci chiar nu contează absolut deloc. Important e să te simți bine cu tine însăți, să ai încredere în tine și să îți iubești corpul.

Dansul este o modelare a noastră pe ritmurile universului. Este o expansiune a ființei în muzică și în exuberanță. Nu are importanță că ești gras, slab, alb, negru ca să poți dansa. În natură, totul vibrează, sau am putea spune metaforic, dansează. Electronii dansează în jurul protonului, planetele dansează în cerc în jurul Soarelui. Întregul univers, bazat pe vibrație, are un singur mesaj pentru noi: invata sa dansezi! Iar pentru asta, pentru a dansa, pentru a face exerciții, balet, gimnastică, nu trebuie să te încadrezi în anumite șabloane de vârstă sau de greutate. Nu există limite.

Spunându-i unei fete că este grasă nu faci decât să o complexezi, în mod nejustificat. Se va simți rănită și va începe să creadă că nu se încadrează în anumite tipare ale perfecțiunii, care în realitate nu există. Sunt bărbat și credeți-mă când vă spun că și noi suntem diferiți: am cunoscut mulți bărbați care preferă fetele mai plinuțe. Care chiar sunt atrași fizic de o fată plinuță. Așa că nu există o greutate ideală. Dar ce să-i ceri unei femei care și-a pus silicoane pentru că nu s-a simțit bine în pielea ei înainte?

În ultima vreme, adică de la revenirea ei pe scena showbizului românesc, Răduleasca, acum purtând un alt nume, a fost intens criticată și luată la mișto pe net. Poate că nu fără temei.

Temă nouă pe blog

Blogul Geek are acum o nouă temă. Bazată pe șablonul Syst, aceasta e fluidă, adică se adaptează rezoluției browserului folosit, adică se vede bine și pe mobil, și pe desktop, și pe tabletă. Cel puțin așa sper, și sper că vă place. Tema este una aerisită, clară, în culori plăcute, ușor de navigat. Afișarea articolelor se face în format magazin, adică pe pagina principală se afișează un sumar al fiecări postări, alături de prima imagine din postare, la scară mai mică. Acest lucru se face automat, pentru orice postare.

Chiar dacă vizual arată la fel, șablonul sursă a fost modificat extensiv iar la nivel de cod nici nu mai putem vorbi de teme identice. Modificările au vizat în special viteza de încărcare, dependența de alte resurse (scripturi java) etc. Codul a fost redus de câteva ori în dimensiune. Am realizat și alte cosmetizări pe care nu le voi menționa aici. Mie îmi place foarte mult rezultatul final. Cine spunea că pe Blogger nu poți realiza bloguri prezentabile?